Gandul imi zboara la cel ce ma apara. Am o senzatie cel putin ciudata. Stiu cine este ingerul meu pazitor, dar nu stiu cum sa ii cer ajutorul. Credeam candva ca nu trebuie sa ii cer ajutorul din simplul motiv ca aveam incredere ca ingerul meu stie ce face si o face bine. Numesc aceasta forma de sentimente delasare. Am uitat de mine, am lasat toata increderea in aripile lui... m-am delasat. Greseala, mare greseala.
Mana mea stanga incepe sa putrezeasca. Eu nu o las. Inca ma delas in seama ei. Nu este nimeni acolo. In ochii mei exista totul insa.
Ma gandeam la un moment dat ca imi doresc sa fiu orb. Sa nu vad nimic din ce mi se intampla. Sa nu vad ca tu nu vii atunci cand te chem. As fi cunoscut doar culoarea intunericului probabil. Cred ca as fi fost mai priceput in aceea culoare si as fi stiut sa iti arat cum te iubesc. O singura culoare, ce poate fi mai simplu.
Tu, ingerul meu, cum ai zburat.
Intr-un fel ma bucura gandul. Banuiesc ca ai fost pregatita. Ai spus: "Nu, nu dureaza mult" cand eu am intrebat pe la ce ora ne vedem. Si apoi am spus "Nu, nu cred ca mai merge asa". In momentele urmatoare am crezut ca suntem surzi si orbi si ca nu stim ce facem, pentru mine ce a urmat a fost cam alb. Ce prost am fost, tu stiai ce faci, erai hotarata. Aveai un plan.
Plan in care eu nu eram niciodata.
Nu cred ca voi intelege prea curand cum gandul tau tia zburat sa (te) indepartezi (de) persoana care te iubeste atunci cand apare cate o problema, sau chiar te certi cu ea. Ce naiv sunt. Tu, cred ca ai dreptate. In fond de ce sa incerci sa rezolvi o problema, mai bine o distrugi sa nu mai existe.
Bun plan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu