Este frumos sa fii mintit. Gandul imi zboara dincolo de intrebarea de ce? Imi zboara spre: Oare este frumos sa minti?!
Peste tot se vorbeste de durere ca raspuns a ceea ce se intampla. Eu ce sa simt, macar durere, daca nu am nimic? Vreau sa gasesc unitatea de masura pentru gol. Sa intri intr-o relatie, de orice fel, iti iei inima in dinti si spui: Dupa toate ce se vor intampla vreau sa raman cu 2 goli, sau 2 goi. Atunci te adresezi unui numar. Dupa mintea fiecaruia se cuantifica acel gol si rezulta o unitate de masura. Dar eu, eu nu am nimic. Nu am nici macar minte. Toata este in proces cu gandul la tine.
Se spune sa faci ce simti, sa simti ce faci. Intrebarea mea este: Cui ii pasa?!!
Cu fiecare timp (unitatea de masura ce tie iti place si in spatele caruia te ascunzi) imi dau seama, si nu as vrea asta, ca eu nu am insemnat nici macar aceea ceapa degerata. Spun asta pentru ca ea, ceapa degerata, va ramane tot timpul o ceapa. Indiferent ce se intampla cu ea, se va numi ceapa. Eu cum ma pot striga eu daca nici macar o ceapa nu sunt??
Incep sa admir o teorie. Oricat de mult ai simti sa faci un lucru, de orice dimensiune, pe o perioada de... sa zicem un minimum si un maximum de interval, acesta sa poate narui in mai putin de o viteza a gandului. Ca o concluzie, nu exista.
Cat de putin insemn. Incep sa cred ca umbra mea inseamna mai mult decat mine.
Atunci o sa ma opresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu