Zilnic

Cum deschid ochii incep sa traiesc in 2 lumi. O parte din mine este prezenta iar cealalta parte din mine are gandul doar la tine.

Incet incet incep sa cred ca nu am prezent.

Este prea tarziu

Am deschis ochii prea tarziu in dimineata asta. Tremuram tot, iar singurul lucru ce zbura prin mine erai tu cu numele tau. Sunt treaz de cateva ore si tot tremur. In noaptea trecuta te-am visat. Te strangeam in brate si te sarutam. Tu spuneai frumos: este prea tarziu!

Pe trecerea de pietoni cativa oameni. Un adolescent plin de adrenalina alearga sa traverseze pe rosu. In mod evident este lovit de o masina. Intins pe jos, acoperind doua dungi albe, este privit de toti cei din jur: este prea tarziu!

Un cactus sta pe pervaz la geam plangand. Are nevoie de apa: este prea tarziu!

In momentul asa un padurar scapa cainele intr-un rau. Acesta este luat de apa: este prea tarziu!

La campionatul mondial de atletism un fotograf nu reuseste sa faca fotografia ce o doreste: prea tarziu!

Am inteles si crezut la un moment dat ca este prea tarziu. Este prea tarziu sa te trezesti, prea tarziu sa respiri, tarziu sa ajungi la locul stabilit. Am crezut cand tu ai spus este prea tarziu!

Nu este adevarat, niciodata nu este prea tarziu. Soferul masinii ia adolescentul in brate si il duce la cel mai apropiat spital. Cactusul este udat la fiecare 2 saptamani. Padurarul se arunca in rau sa isi scoata cainele. Fotograful se aseaza in alt unghi. Niciodata nu este prea tarziu!

Apoi am inteles. Este prea tarziu atunci cand renunti. Renunti!

Acest niciodata de mai sus este ucis miseleste.

Tu cand ai spus prima oara este prea tarziu!? Nu cred ca vreau sa imi aduc aminte pentru imi doresc acest niciodata pierdut langa mine.

Planul

Tastez cuvant dupa cuvant. Caut cateva lucruri ce cred eu ca mi-ar fi de ajutor. Nu gasesc mare lucru. Incerc in continuare. Ma intorc cu spatele si incep sa tac si sa nu mai fac nimic. Vantul bate, desi este soare afara.

Gandul imi zboara la cel ce ma apara. Am o senzatie cel putin ciudata. Stiu cine este ingerul meu pazitor, dar nu stiu cum sa ii cer ajutorul. Credeam candva ca nu trebuie sa ii cer ajutorul din simplul motiv ca aveam incredere ca ingerul meu stie ce face si o face bine. Numesc aceasta forma de sentimente delasare. Am uitat de mine, am lasat toata increderea in aripile lui... m-am delasat. Greseala, mare greseala.

Mana mea stanga incepe sa putrezeasca. Eu nu o las. Inca ma delas in seama ei. Nu este nimeni acolo. In ochii mei exista totul insa.

Ma gandeam la un moment dat ca imi doresc sa fiu orb. Sa nu vad nimic din ce mi se intampla. Sa nu vad ca tu nu vii atunci cand te chem. As fi cunoscut doar culoarea intunericului probabil. Cred ca as fi fost mai priceput in aceea culoare si as fi stiut sa iti arat cum te iubesc. O singura culoare, ce poate fi mai simplu.

Tu, ingerul meu, cum ai zburat.

Intr-un fel ma bucura gandul. Banuiesc ca ai fost pregatita. Ai spus: "Nu, nu dureaza mult" cand eu am intrebat pe la ce ora ne vedem. Si apoi am spus "Nu, nu cred ca mai merge asa". In momentele urmatoare am crezut ca suntem surzi si orbi si ca nu stim ce facem, pentru mine ce a urmat a fost cam alb. Ce prost am fost, tu stiai ce faci, erai hotarata. Aveai un plan.

Plan in care eu nu eram niciodata.

Nu cred ca voi intelege prea curand cum gandul tau tia zburat sa (te) indepartezi (de) persoana care te iubeste atunci cand apare cate o problema, sau chiar te certi cu ea. Ce naiv sunt. Tu, cred ca ai dreptate. In fond de ce sa incerci sa rezolvi o problema, mai bine o distrugi sa nu mai existe.

Bun plan.

O mana de ajutor

Este petrecerea zilei de azi. Dupa ceva ore dormite deschid ochii. Inconstient fac toate lucrurile ce mai devreme le vedeam. Trec pe langa toate. Imi pun un tricou nou si incep sa caut.

Ma admir in oglinda mea mare si spun: Ce bine esti!

Asa a trecut fiece zi, fara sa imi dau seama.

Se vede ceva. Da, acum stiu ce am acolo sub tricou. Il dau jos repede. O mana imi strange inima cu forta. "Port cu mine tot ce este al meu", spune ea. Ii vorbesc frumos sa ma lase in pace sau macar sa imi dea o pauza. Nimic. Nu ma aude. Nici nu vrea sa auda de mine. Sunt inexistent.

Strange cu o forta inimaginabila.

Ma simt ca un ales. Eu va trebui sa port toata aceasta strangere de forte cu mine. Sunt foarte curios cat voi rezista.

Inchid ochii si spun: Ce femeie!

Este abia Luni

Dupa o duminica agitata in care nu am facut mai nimic, am pus cateva filme sa le vad. Filmele, singurul lucru ce ma face sa adorm. Altfel as fi un fel de zombi-copil. Cu un film ruland dorm 2 ore. M-am gandit ca daca pun mai multe filme dorm mai mult. Nu, se pare ca nu.

Eram intr-o camera, intr-o casa unde eu am stat acum ceva ani. Tu erai acolo. Gina era acolo. Salut! Gina. Incercam sa vorbesc cu tine, sa te iau in brate strans, dar ma respingeai frumos. Gina incepuse sa vorbeasca la telefon. Ai spus ceva atat de greu incat nu am putut rezista si am cazut. Noroc cu o usa ce aparuse din senin in calea mea. Daca nu era aceasta cred ca ma rostogoleam pe scari. Am tinut un pic usa, apoi am intins mana dupa chei. Cheile nu mai erau acolo. Am intors privirea si zambeai. Am inceput sa alerg. Foarte incet cei drept. In jurul meu tot ce puteam vedea era ca tu nu te-ai miscat deloc.

M-am trezit cu fata la tavan si cu inima si mai sus. Gura imi era deschisa si uscata. Am dormit cateva ore intregi.

Este abia luni.

Numele meu

Ma numesc Georj, Georj Prost. M-am nascut acum ceva timp.

S-a intamplat ceva intre timp si am murit.

Probabil va intrebati cum de pot vorbi cu voi acum, din moment ce eu am murit.

Nu mai spun nimic.

Cuantificare

Aproximativ 3 ani de relatie, impreuna sub acelasi acoperis al mult ravnitei "iubire" inseamna 10 secunde de timp.

Tie cat timp ti-a luat sa spui: Tu, vali, ingerul meu, sufletul meu... nu inseamni nimic?

Baiatul ala a avut dreptate: este relativ.

Sunt rezultatul perfect al acestui experiment.

Primavara

A venit primavara de ceva vreme. Au venit toate inflorind a miros de noutate. Eu am o noutate. Imi dau seama ca pur si simplu nu am insemnat nimic.

Este frumos sa fii mintit. Gandul imi zboara dincolo de intrebarea de ce? Imi zboara spre: Oare este frumos sa minti?!

Peste tot se vorbeste de durere ca raspuns a ceea ce se intampla. Eu ce sa simt, macar durere, daca nu am nimic? Vreau sa gasesc unitatea de masura pentru gol. Sa intri intr-o relatie, de orice fel, iti iei inima in dinti si spui: Dupa toate ce se vor intampla vreau sa raman cu 2 goli, sau 2 goi. Atunci te adresezi unui numar. Dupa mintea fiecaruia se cuantifica acel gol si rezulta o unitate de masura. Dar eu, eu nu am nimic. Nu am nici macar minte. Toata este in proces cu gandul la tine.

Se spune sa faci ce simti, sa simti ce faci. Intrebarea mea este: Cui ii pasa?!!

Cu fiecare timp (unitatea de masura ce tie iti place si in spatele caruia te ascunzi) imi dau seama, si nu as vrea asta, ca eu nu am insemnat nici macar aceea ceapa degerata. Spun asta pentru ca ea, ceapa degerata, va ramane tot timpul o ceapa. Indiferent ce se intampla cu ea, se va numi ceapa. Eu cum ma pot striga eu daca nici macar o ceapa nu sunt??

Incep sa admir o teorie. Oricat de mult ai simti sa faci un lucru, de orice dimensiune, pe o perioada de... sa zicem un minimum si un maximum de interval, acesta sa poate narui in mai putin de o viteza a gandului. Ca o concluzie, nu exista.

Cat de putin insemn. Incep sa cred ca umbra mea inseamna mai mult decat mine.

Atunci o sa ma opresc.

Azi numesc

Astazi este o zi neinsemnata pentru multi muritori. Pentru noi doi inseamna totul.

Azi te-am tinut in brate strans si nu ti-am mai dat drumul.

In ochii tai m-am pierdut sa stii...

Superba zi.

Intamplare

Intru. Imi las toate de pe mine la usa afara. Intru. Aici este interesant, peste tot se afla nimic. Incep sa pierd unele conostinte. Nu vad daca sunt gras sau daca sunt slab, nu stiu ce mananc, nu stiu ce gust are ce mananc; apa, in cunoscuta ea forma, de mine stiuta, acum nu mai are nimic, dar o beau si mananc; nu imi dau seama ce zi este, ora, minute... timpul a obosit cu mine. Ceva incepe sa ma incalzeasca. Cred ca am o numita febra in vremurile de mult stiute.

Este noiembrie, cand vad greseala. O greseala copilareasca. Eu sunt de vine pentru ea. Febra se asterne tot mai mult. Te-am ascultat.

Dupa cum vad... nu imi vine sa cred, tu ingerul meu, tu unde esti cand te strig. Cu palmele alaturate te rog sa-mi cobori. Dar nu. Ingerul meu a ales sa se foloseasca de greseala mea copilareasca, si sa se desparta de mine. A inchis orice urma de a o intalni.

Aici isi are locul potrivit cuvantul niciodata. Niciodata nu am gandit sa spun: bataie de joc! Niciodata pana acum.

Tu ai spus: sa treaca timpul un pic, fac asta pentru noi, mai luat in brate, mi teai oferit... mai trait in speranta.

Si mana stanga.. cat am putut sa o tratez, cat am crezut in tine si cele spuse de tine.

Prost, prost, cat de prost am putut fi. Tu acolo imi aratai sa ma duc la alta, tu acolo nu mai sustinut in nimic, tu acolo abia imi spuneai... si cate sau intamplat si am zis ca nu (negare), tu esti scris pe mana mea stanga, tu ma aperi. Ce prost am fost. Tu nu ai vrut, nu ai vrut sa fim. Aci este locul unde imi amintesc de scrisoarea ta, in care mai acuzat pe nedrept. Am facut tot, tu nu ai vazut. Este asa o mare greseala sa greseti cu gandul sa traim, eu cu tine fericiti?

Si cand ma gandesc la cate solutii am gandit, am gandit sa ma schimb pentru tine, pentru tine cel ce ma apara. Acum inteleg de ce ai spus ca nu te intereseaza.

Nu am existat. Totul ce ai creat a fost o iluzie. Iluzie din care am iesit cat se poate de fermecat. Am indurat pana si a sarbatori fara tine trecerea dintre ani... Tu acolo ai spus ca este mai bine asa. Te-am ascultat. Ti-am respectat alegerea. Tu ai avut in minte tot ce a urmat, erai pregatit ingerul meu, pentru ca pur si simplu nu ai vrut. Nici macar nu pot da vina pe tine.

Te urasc pentru ce mi-ai facut.

Te iubesc enorm!

Dar cui vorbesc eu aici. Si cat de multe as avea de scris.

Incerc sa ies. Febra ma tine de toate. aaaaaaaaaaaa