Bobul de orez

Pasesc alene printre pereti albi. Este frumos aici. Am senzatia unei linisti uimitoare, in care, ciudat, oricine tipa cate ceva. Toti prietenii mei albi sunt aici, toti peretii albi. Ma arunc cu bratele deschise intr-un loc ce l-am descoperit mult. Sunt eu, in bobul meu de orez.

Rogu-te bobule meu de orez, lasa-ma sa mai stau. Lasa-ma sa imi deschid bratele si mai mult. Rogu-te!

Pentru mult o inchisoare, pentru mine mult este o libertate. Libertatea de a imi deschide larg bratele intr-un loc unde nu exista nici macar inspiratie de viata. Daca voi reusi aici, voi reusi aici. Imi stiu tot ce nu se poate sti, acum ramane sa ma stiu pe mine. Ciudata contradictie, presupunand ca stiu. Ma uit in oglinda mea alba de pe peretele prietenului meu alb, peretele alb, si ma ascund.

Ce imi place cel mai mult si mai mult la bobul meu de orez este ca atunci cand tu vii si pui lapte incepe sa se umfle si sa spuna: Multumesc! ca te...