Abstract II

Stau leganat pe un cui batut in perete de doua maini. Acele maini ce le tii la spate cand iti este rusine. Vrei sa ascunzi cat mai mult si cat mai multe. Nu decizi cat sau de cine, doar ascunzi si o faci si pentru tine. Cum ar fi o mica dorinta: eu vreau sa vad doar cu ochiul drept, sa vad drept si nu pe la colturi. Si tot ascuns cu mainile la spate vreau sa stau. Stau ascuns.

Acum cel putin am gasit sa ma legan. Stiu este doar pe un cui batut intr-un perete undeva in spate, dupa cele mai grele bagaje. Ma bucura un pic in coltul gurii, am un pic de identitate, chiar daca sunt ascuns. Imi vad tot timpul numele strivit de acest perete, atunci cand un miros, loc, intamplare iti produce un sentimnt de aducere aminte, de asociere directa cu eu. Cateodata ma uit din locul meu si nu vad lumina deloc, iar cateodata lumina imi da un bronz frumos in fata numelui meu. Sunt prezent poate prea putin, dar sunt, si atunci ar tebui sa existe o cale de scapare. Sa imi reiau locul din fata si sa te privesc. Sa iti parul cu mana mea stanga si sa-l imprastii pe spatele tau gol.

Imaginea exista cel putin pentru aceea imensitate fractiune de secunda. Este mai important sa renunti la ea sau sa o accepti!!? Ce cale este mai usoara, calea grea sau calea simpla? Sa vreau sa transpiri sau sa vreau sa ma ascund?!

Iar revenisem asupra intrebarilor. Intrebari ce dupa mine si nu in spatele meu, ar trebui sa fie pentru cativa neuroni mai destepti. Ce sa se alerge leapsa prin creeierul meu mic, cu intrebarile ce deocamdata nu au raspuns. Alergati baieti, alergati.

Ce este si mai ciudat, aseara am transpirat impreuna din nou. Era intuneric si totusi te vedeam cu totul, intr-un totul asa cum esti tu, Frumoaso.