Egoismul ca tine magnet

Este intuneric si lumina. Un ochi deschis iar unul intins spre conturul imaginii tale. Imi apari fara sa te chem. De ce imi vii tu cand eu nu te chem? Si numele tau in spatele meu, atrage tot felul de imagini placute si pline de o intaietate a lucrurilor. Curios imbratisez ideea, cu crezul de a putea mai bine, mai mult si mai sus.

Tu insa ai venit alene si mai distrus. Pasii tai ce niciodata nu se gandeau la mine ci doar in lumina zilei de maine sa iti fie tie mai bine. In fond - sau in fund, depinde de preferinte - asta este creatia suprema a unei lumi ce se ghideaza dupa sentiment, sa fie cat mai bine pentru tine. Ce conteaza ca dupa vorbele tale celalalt incepe sa planga, sa dispere sau chiar sa moara. Totul este facut in asa fel incat sa fie bine doar pentru tine. Frumusetea acestui gand sta in faptul ca el exista si cu mult prea mult este apreciat.

Este frumusetea egoismului. Sunt foarte curios cand acesta a dat in creativitate si a spus: De ce eu!?? Da' de ce sa fac eu asta!!?? Cred ca o sa il numesc egoismul pasiv. Un fel de scuza a neimplicarii.

Daca stau un pic intr-un loc, imi zboara o sigura ideea, si eu incep sa zbor cu ea. Ideea primordiala a lumii in care ne incredem este de fapt egoismul, in toate formele ei/lui. Dar cu mare seama si respect este faptul de a lupta si a dovedi cat de egoist poti ajunge. In plus mai vrei sa si arati: Bai uitate la mine, sunt mai egoist ca tine.

Trist este ca am crezut ca tu nu esti asa. Tu esti buna. M-am inselat. Transparenta egoismului in stare pura prin tine trece. Sunt atat de sigur incat sunt suparat pe sentimentele mele, ce, in ciuda a tot ce incerc eu sa le arat, tot spre tine atrag.

Te sarut.